Nu prea ai de ales și-n viață trebuie să faci și ce nu-ți place. Sau mai rău, să înveți lucruri care (speri că) nu-ți vor folosi niciodată. 

Semestrul ăsta am avut curs de dreptul afacerilor. Drept să vă spun…m-am bucurat la început, am zis că mai învăț și eu una alta și că-i bine să știi chestiuțele astea. Da de unde, am dat cu capul de pragul de sus, sau mai exact de dictările interminabile și elementele repetitive pe care le aveam de învățat. Minorii sub 14 ani au dreptul să întreprindă acțiuni juridice neimportante, cum ar fi să-și cumpere înghețată. Multumesc, Brașov! Nu mi-aș fi imaginat.

Dacă acum șase luni sufeream de spasme de la cele două cursuri despre utilizarea internetului, iată că acum mă lupt cu învățatul pe dinafară a unor concepte mult prea vagi. Avocat nu vreau să mă fac și e clar că după ziua de joi voi uita tot ce am învățat, mă bazez pe creierul meu că o să mă protejeze și de data asta. În anul trei o să mai trec prin focul Dreptului Uniunii,dar până atunci…sănătate și virtute, nu o să mai întâlnesc cu ipoteze, comenzi și alte cele și-n mod clar n-o să-mi mai amintesc nimic, poate doar durerile scrierii în bătaia puștii.

O iau pe câmpii așa că mă întorc la contracte și bunuri, poate-poate s-o lipi ceva informație de mine în astea două zile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s